10TVActualități

VIDEO // Uniunea Europeană va oferi peste 12 milioane de euro Republicii Moldova

Distribuiți acest articol!

Uniunea Europeană va oferi peste 12 milioane de euro Republicii Moldova, pentru a sprijini dezvoltarea economică, îmbunătățirea condițiilor de activitate a mediului de afaceri și fortificarea capacităților în domeniul guvernanţei economice. Alte 250 mii de euro sunt prevăzute în cadrul Programului Anual de Acţiuni 2017 al UE.

Executivul de la Chișinău a aprobat inițierea negocierilor asupra Acordului de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Comisia Europeană cu privire la consolidarea potențialului de creștere al Republicii Moldova printr-un mediu economic transparent, eficient și competitiv.

Banii vor fi utilizați pentru măsuri care vizează aplicarea echitabilă a legislaţiei comerciale, gestionarea eficientă a activelor statului şi a investiţiilor publice, consolidarea protecţiei drepturilor investitorilor și promovarea reformelor în supravegherea sectorului financiar.

Tot astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor și semnarea unui acord dintre Republica Moldova și Comisia Europeană, care prevede alocarea a 5 milioane de euro pentru responsabilizarea cetăţenilor moldoveni.

Domeniile care vor beneficia de suport sunt: societate civilă, buna guvernare, apă și sanitație, gestionarea deșeurilor și eficiență energetică.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button