ActualitățiBasarabia

Voronin: Moldova se află în pragul unei catastrofe naționale

Distribuiți acest articol!

Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a fost cel care a citit prima declarație a fracțiunii blocului comuniștilor și socialiștilor la începutul ședinței Parlamentului. Voronin a vorbit despre provocările cu care se confruntă Republica Moldova și a trasat obiectivele fracțiunii din care face parte.

„Moldova se află de bună seamă în pragul unei catastrofe naționale, în timp real, chiar în această secundă, un grup de cetățeni, pierzându-și speranța să-și gsească un loc de muncă trece frontiera să caute un viitor și cine știe dacă se vor mai întoarce. Tot acum, cineva își pierde viața, dar în același timp nimeni nu se mai naște”, a început Voronin discursul.

 În discursul său, Voronin s-a referit la guvernările care s-au perindat în ultimul deceniu.

”Oamenii nu mai pot suporta incapacitatea noastră de ne uni eforturile și a găsi soluții pentru problemele lor. Cu voia sau fără voia noastră, în această campanie electorală am contribuit împreună la divizarea societății. Acum însă suntem obligați să consolidăm societatea. Este timpul să oprim acest război stupid. Am rămas în țară o mână de oameni”, susține Voronin.

Totodată, Vladimir Voronin s-a adresat și noii majorități parlamentare, menționând că fracțiunea BECS va fi o opoziție constructivă, nu un aliat al guvernării PAS.

”Să nu înțelegeți că vrem să fiți aliații dumneavoastră noi nu avem de voi, dar, sper că nici voi de noi. Vom fi o opoziție constructivă. Noi suntem gata la orice discuții raționale cu privire la rezolvarea problemelor și să luptăm împotriva catastrofelor demografice și ecologice. Totodată, propunem să fie elaborată o nouă Constituție a Republicii Moldova”, mai adaugă Voronin.


Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button