ActualitățiBasarabiaIMPORTANTERomânia

Vot istoric în Diaspora: Peste 100 de mii de oameni s-au înscris pe liste

Distribuiți acest articol!

Comisia Electorală Centrală atenționează că astăzi, 27 mai 2021, expiră termenul de înregistrare prealabilă pentru cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate, sau au domiciliul în localitățile din stânga Nistrului și intenționează să voteze la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. 

Conform datelor statistice, până astăzi s-au înregistrat peste 100 de mii de cetățeni cu drept de vot. Cele mai multe solicitări sunt din partea alegătorilor care vor să voteze în Republica Italiană (peste 21 mii), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (peste 16 mii), Germania ( peste 14 mii), Franța (peste 8 900 mii), Federația Rusă (peste 7 300).  

Totodată, cel târziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor, alegătorul poate anula înregistrarea efectuată anterior. 

Conform prevederilor legale, înregistrarea prealabilă permite stabilirea numărului estimativ al alegătorilor care vor vota peste hotarele țării și al alegătorilor din localitățile din stânga Nistrului, în vederea facilitării deschiderii secţiilor de votare suplimentare și determinării numărului estimativ al buletinelor de vot ce vor fi distribuite secţiilor de votare respective.  

Legislația electorală stabilește următoarele criterii pentru constituirea secțiilor de votare în afara țării: numărul de alegători care au participat la scrutinul precedent, organizat în circumscripția națională, înregistrarea prealabilă a cetățenilor Republicii Moldova aflați în străinătate, informațiile obținute de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la autoritățile competente ale țărilor de reședință privind numărul acestora și locul aflării lor. 



Distribuiți acest articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button